Președinta Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, susține că formațiunea sa este singura din Republica Moldova căreia, cu 15 zile înainte de alegeri, i s-ar refuza deschiderea unui cont electoral – o situație pe care o califică drept o încălcare gravă a legii și a principiilor democratice.
„Jurnaliștii mă întreabă zilnic: «Cât costă campania dumneavoastră electorală?» Răspund deschis: campania electorală a partidului Moldova Mare costă fix zero lei”, a declarat lidera formațiunii într-un mesaj public. Aceasta afirmă că, deși legea permite deschiderea unui cont electoral, bănci comerciale ar refuza acest lucru „la ordinul regimului Sandu”.
Victoria Furtună acuză autoritățile de tentative de blocare a participării partidului la procesul electoral în condiții egale:
„Regimul încearcă să ne oprească prin orice mijloace posibile. Acum o face prin refuzul băncilor de a ne deschide contul electoral – o acțiune contrară legii.”
Potrivit președintei Moldova Mare, mai mulți observatori internaționali care monitorizează corectitudinea alegerilor ar fi luat act de situație în timpul întâlnirilor cu membrii formațiunii.
„Ei constată acest fapt – anume partidului Moldova Mare i se refuză posibilitatea de a desfășura campania în condiții egale.”
În ciuda acestor piedici, Furtună afirmă că partidul continuă să comunice cu cetățenii prin întâlniri directe, rețele sociale, dezbateri și interviuri.
„Oricât s-ar strădui «hunta galbenă», victoria va fi a poporului Moldovei!”, a încheiat ea.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.