Fostul premier, Maia Sandu, este gata să ajute actuala guvernare în lupta cu pandemia COVID – 19, dar cere maximă transparență. „Cerem Guvernului să fie deschis și să implice toți specialiștii din societatea civilă și din opoziție, pentru că acum, datoria noastră, a tuturor, este să ne solidarizăm în lupta cu pandemia”, a declarat astăzi lidera PAS.
Potrivit ex-premierului, autoritățile încearcă să ascundă unele lucruri, în speță cu referire la faptul că nu sunt suficiente teste pentru COVID – 19.
Și mai alarmantă, în opinia Maiei Sandu, este situația medicilor.
„Solicităm Guvernului să fie sincer cu cetățenii și să răspundă clar la întrebările pe care le-au formulat colegii mei din Parlament, presa, societatea civilă: câte teste avem astăzi și de ce se testează atât de puțini oameni, câte costume de protecție avem și de ce s-au infectat atât de mulți medici? Sunt oameni care pot și vor să ajute, dar e nevoie ca autoritățile să spună lucrurilor pe nume”, a conchis politiciana.
Amintim că anterior, Iulian Namolovan, medic reanimatolog la Spitalul Republican, dar și unul dintre medicii de la SCR depistați pozitiv la prezența coronavirusului de tip nou, a lansat o petiție online pentru ca medicii să fie protejați.
Astfel, medicul a solicitat următoarele:
1. În Comisia pentru Situații Excepționale să fie obligatoriu cel puțin trei medici epidimiologi cu renume în țară și sefii spitalelor strategice.
2. Ministru al Sănătății să fie numit un medic care cunoaște sistemul de sănătate.
3. Directorul Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru, să fie repus în funcție imediat.
Petiția poate fi semnată aici.
Până în momentul de față, petiția a fost semnată de către peste 11 mii de cetățeni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.