Un raport al Senatului american, publicat duminică, arată că un „lanț de eșecuri” a permis atacului armat asupra lui Donald Trump, în timpul unui miting electoral de anul trecut. Documentul critică Serviciul Secret pentru lipsa de reacție, inclusiv faptul că nimeni nu a fost sancționat sau concediat după incident, potrivit Reuters.
Documentul, publicat la un an după ce un tânăr de 20 de ani a deschis focul asupra președintelui american la un miting din Butler, Pennsylvania, rănindu-l ușor la ureche, acuză Serviciul Secret de neglijență repetată și deficiențe majore de comunicare în organizarea și desfășurarea evenimentului.
„Nu a fost o singură greșeală. A fost un lanț de eșecuri care puteau fi evitate și care aproape l-au costat viața pe președintele Trump”, se arată în raportul Comisiei pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale din Senatul SUA. Serviciul Secret are responsabilitatea de a proteja președinții în funcție și foștii președinți, familiile acestora, liderii străini aflați în vizită și alți oficiali de rang înalt.
Un participant la mitingul din 13 iulie 2024 a fost ucis, iar alți doi au fost răniți în urma atacului. Autorul, Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, a fost împușcat mortal de agenții Serviciului Secret.
„Nu a fost o simplă eroare de judecată. A fost un eșec total de securitate, la toate nivelurile – alimentat de indiferență birocratică, lipsa unor proceduri clare și refuzul inexplicabil de a reacționa la amenințări directe”, a declarat președintele republican al comisiei, senatorul Rand Paul din Kentucky.
Kimberly Cheatle a demisionat din funcția de director al Serviciului Secret la 10 zile după atentat, pe fondul criticilor dure privind modul în care agenția a gestionat situația. Șase agenți care se aflau în serviciu în momentul atacului au fost sancționați disciplinar, primind suspendări între 10 și 42 de zile, a transmis instituția joi.
Comisia senatorială consideră însă că mai mulți responsabili ar fi trebuit sancționați și atrage atenția că doi dintre cei pedepsiți au primit sancțiuni mai blânde decât cele recomandate. De asemenea, subliniază faptul că nicio persoană nu a fost concediată.
Actualul director al Serviciului Secret, Sean Curran, a transmis că instituția a primit raportul și că va continua să colaboreze cu membrii comisiei.
„După evenimentele din 13 iulie, Serviciul Secret a reevaluat serios modul în care operează și a implementat reforme substanțiale pentru a remedia deficiențele din acea zi”, a declarat Curran.
Pe 13 iulie, Donald Trump, care aspira să revină la Casa Albă a fost rănit la ureche de focuri de armă care au făcut un mort şi doi răniţi în rândul participanţilor la un miting în Pennsylvania, unul dintre cele şase sau şapte state-cheie ale alegerilor prezidenţiale, în nord-estul ţării.
Imaginile lui Donald Trump, cu sângele curgând pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii şi au bulversat campania pentru alegerile din 5 noiembrie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.