Tinerii din Germania se opun tot mai mult serviciului militar obligatoriu, potrivit unui sondaj publicat joi, pe fondul apelurilor privind reintroducerea măsurii pentru a consolida forţele armate ale ţării. Un sondaj YouGov realizat pentru TUI Foundation a constatat că 55% dintre rezidenţii germani cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani resping un program general de serviciu militar, în timp ce 38% s-au declarat în favoarea acestei măsuri, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Rezultatele unui sondaj realizat în urmă cu doi ani au arătat că 42% dintre tinerii din Germania susţineau această măsură, iar 47% au fost împotriva sa. Guvernul german s-a angajat să-şi consolideze armata, Bundeswehr, pentru a face faţă ameninţării reprezentate de Rusia în urma invaziei în Ucraina. Coaliţia formată din Uniunea Creştin-Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului Friedrich Merz, filiala sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) de centru-stânga a convenit să crească recrutarea printr-un program de serviciu militar voluntar. Presiunea creşte însă asupra ministrului apărării, Boris Pistorius, pentru a fi de acord cu o recrutare obligatorie, transmite Digi24.
Pe de altă parte, o mare majoritate a tinerilor germani sunt în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, conform sondajului. Sprijinul, care se ridică la 80%, a fost mai mare decât în orice altă ţară europeană unde a fost realizat studiul. În Regatul Unit, care s-a retras din blocul comunitar în urma referendumului privind Brexitul în 2016, aproximativ 73% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani ar dori ca ţara să se reîntoarcă în UE. Studiul a constatat o creştere a nivelului de polarizare în rândul tinerilor din Germania, 43% descriindu-se ca fiind de centru-stânga şi 14% ca fiind de dreapta, faţă de 32%, respectiv 8% în 2021.
Migraţia a fost considerată cea mai importantă problemă politică din UE pentru 45% dintre tinerii germani, înaintea schimbărilor climatice şi a protejării mediului, precum şi a politicii externe şi apărării, ambele cu 39%. Un total de 6.703 tineri din şapte ţări europene au participat la sondaj între aprilie şi mai 2025.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.