Estonia şi Lituania anunţă că au notificat în mod oficial ONU cu privire la faptul că se retrag din Convenţia privind interzicerea minelor antipersonal, cu scopul de a-şi consolida apărarea în urma agresiunii ruse în Ucraina, relatează AFP.
Parlamentele celor trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, şi al Finlandei au autorixat ieşirea din Convenţia de la Ottawa.
„Retragerea din Convenţie decurge din situaţia securităţii în regiune, care s-a deteriorat din cauza agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, şi are la bază consideraţii imperioase de securitate naţională”, a anunţat într-un comunicat pe site Ministerul eston de Externe.
„Rusia lui (Vladimir) Putin este cea mai mare ameninţare existenţială pe termen lung la adresa Europei (…). Împotriva unor astfel de ameninţări, Lituania va lua toate măsurile neceare pentru a-şi apăra statul, populaţia şi fiecare centimetru de teritoriu NATO”, a declarat ministrul lituanian de Externe Kestutis Budrys.
Convenţia de la Ottawa din 1997 interzice folosirea, depozitarea, producţia şi transferul de mine antipersonal, concepute să fie îngropate sau ascunse la sol. Ele sunt declanşate la contactul sau în apropierea uneipersoane şi pot ucide sau provoca răni grave. Aceste dispozitive rămân adesea active după conflicte, împiedicând întoarcerea populaţei iîn zonele în care au fost desfăşurate.
Aceste decizii urmează să intre în vigoare la şase luni de la notificare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.