O plângere penală depusă de Partidul „Moldova Mare” împotriva președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost înregistrată în România și transmisă către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), potrivit unei declarații publice făcute de reprezentanții formațiunii.
În documentul transmis autorităților române, partidul acuză șefa statului de „trădare”, „amestec politic extern” și „subminarea suveranității” Republicii Moldova. Potrivit sursei, partidul solicită deschiderea unei anchete oficiale pe teritoriul României, unde Maia Sandu deține și cetățenie.

Plângerea vizează acuzații grave, printre care trădare de stat, amestec în procesele electorale și în treburile interne ale României, precum și colaborarea cu structuri externe — în special USAID și fundații afiliate lui George Soros.
În sesizare se menționează că Maia Sandu, deținând cetățenie română, ar fi acționat în interesul unor entități străine, contribuind la subminarea suveranității naționale și la vulnerabilizarea statului român. Acuzațiile sunt întemeiate pe articolul 394 din Codul Penal al României, care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interdicția de a ocupa funcții publice.Deocamdată, autoritățile române nu au făcut publice detalii privind stadiul procesual al acestei plângeri sau dacă au fost demarate verificări preliminare, se mai aratt[ ]n comunicatul emis de partid.
Reprezentanții administrației prezidențiale de la Chișinău nu au comentat deocamdată informația. Partidul de guvernământ nu a emis un punct de vedere oficial.
Partidul „Moldova Mare” este o formațiune politică înregistrată acum mulți, însă recent, conducerea a fost preluată de către fostul procuror anticorupție, Victorie Furtună, cunoscută pentru pozițiile sale critice față de actuala guvernare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.