Astăzi, în Republica Moldova este marcată Ziua Internațională a Asistenților Medicali — un prilej de a aduce un omagiu celor care susțin sistemul medical, adesea în condiții dificile. Asistentele și asistenții medicali sunt, de multe ori, primii care intervin în salvarea de vieți și ultimii care părăsesc locul de muncă, în ciuda provocărilor tot mai accentuate din sistemul public de sănătate.
În contextul acestei zile, Partidul Moldova Mare a emis un mesaj public în care, alături de felicitări, aduce în atenția opiniei publice și o serie de date îngrijorătoare: mortalitatea generală și infantilă ridicată, speranța de viață scăzută, deficitul de personal medical, lipsa paturilor de spital și accesul redus la servicii de sănătate în zonele rurale. Formațiunea critică reformele promovate în ultimii ani de autorități, considerând că acestea au afectat grav accesul populației la servicii medicale esențiale.
În contrapondere, partidul propune o serie de măsuri, printre care: revizuirea reformei în sănătate, creșterea finanțării pentru spitalele raionale, majorarea salariilor personalului medical, garantarea locurilor de muncă pentru tinerii specialiști și reformarea sistemului de asigurări medicale.
Mesajul se încheie cu apelul ca sănătatea publică să devină o prioritate reală, dincolo de declarațiile formale.
Autoritățile centrale nu au reacționat deocamdată la aceste critici, însă anterior au susținut că reformele în domeniu vizează eficientizarea sistemului și alinierea acestuia la standardele europene.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.