Victoria Furtună, lidera partidului politic „Moldova Mare”, a anunțat joi lansarea unei mișcări de tineret sub aceeași denumire, adresată celor care vor să rămână în țară și să contribuie activ la schimbarea ei.
„Fără formalități. Doar acțiune. Aceasta este o mișcare pentru cei care nu vor să plece. Pentru cei care își asumă responsabilitatea, care spun adevărul și vor să schimbe țara”, a declarat Furtună într-un mesaj public.
Noua structură vizează implicarea tinerilor din diverse domenii — studenți, IT-iști, fermieri, antreprenori — în activitatea politică, subliniind că aceștia trebuie să fie „în centrul deciziilor, nu pe margine”.
Lidera partidului afirmă că această inițiativă are ca obiectiv consolidarea unei forțe politice reale a noii generații, capabilă să răspundă provocărilor actuale și să construiască „o Moldovă în care vrei să rămâi”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.