Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Fiodorov & CO S.R.L. v. Republica Moldova. Cauza se referă la percheziția sediului comercial al societății reclamante, fără un mandat de percheziție emis în acest sens, transmite bizlaw.md.
Potrivit circumstanțelor cauzei, societatea reclamantă activa în domeniul caselor de amanet și își avea sediul într-un centru comercial. În octombrie 2013, poliția a efectuat percheziții la sediul societății reclamante și a confiscat o listă de inventar a obiectelor din aur, deși mandatul, emis de procurorul anticorupție și autorizat de judecătorul de instrucție, viza exclusiv sediul altei companii, A., din același centru comercial.
Societatea reclamantă a solicitat de la Procuratura Anticorupție să-i fie comunicat temeiul juridic al percheziției cât și a solicitat restituirea listei de obiecte confiscate.
În februarie 2014, printr-o nouă cerere adresată Procuraturii Anticorupție societatea reclamantă a confirmat restituirea listei de obiecte sechestrate, solicitând recunoașterea oficială a caracterului ilegal al percheziției și o anchetă privind persoanele care au efectuat percheziția. În lipsa unui răspuns din partea Procuraturii, societatea reclamantă a formulat o plângere oficială la judecătorul de instrucție, solicitând recunoașterea caracterului ilegal al percheziției și o anchetă privind persoanele care au efectuat-o.
Judecătorul de instrucție de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, printr-o încheiere definitivă, a respins cererea societății reclamante, constatând că nu era de competența sa să declare percheziția ilegală și să dispună o anchetă privind faptele unei persoane.
Societatea reclamantă s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 6, 8 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând ilegalitatea percheziției cât și remediul judiciar nesatisfăcător.
Guvernul a invocat excepția preliminară cu privire la neepuzarea căilor de atac interne, invocând că societatea reclamantă nu a depus o plângere la Procuratură în termen de 15 zile de la data percheziției. Cu toate acestea, Curtea a respins excepția de neepuizare a Guvernului, menționând că judecătorul de instrucție nu a respins plângerea societății reclamante ca fiind prescrisă, iar Guvernul nu a motivat în ce mod procedura în fața procurorului ar fi putut oferi societății reclamante o reparație completă pentru pretinsa încălcare.
Curtea a notat că percheziția la sediul societății reclamante a fost efectuată în lipsa unui mandat de percheziție, iar autoritățile nu au solicitat autorizarea percheziției a posteriori în fața judecătorului de instrucție. Mai mult, nu a fost invocată nicio dispoziție legală sau practică internă care ar susține argumentul Guvernului că lipsa obiecțiilor din partea reprezentantului societății reclamante în timpul percheziției sau eroarea materială în ceea ce privește locația care a făcut obiectul percheziției nu a necesitat controlul judiciar a posteriori de către un judecător de instrucție, așa cum prevede articolul 125 din Codul de procedură penală.
Curtea a observat că judecătorul de instrucție sesizat de societatea reclamantă a admis că percheziția trebuia să înceteze și că nu ar fi trebuit să fie efectuată nicio sechestrare odată ce a devenit clar că locația percheziției nu a fost în domeniul de aplicare al mandatului de percheziție. Cu toate acestea, deși judecătorul de instrucție a explicat cum s-a putut produce eroarea, acesta nu a constatat legalitatea percheziției și și-a declinat în mod explicit competența de a declara percheziția ilegală. În aceste circumstanțe, Curtea nu a putut concluziona că aceste proceduri au echivalat cu un control adecvat al legalității percheziției.
În aceste condiții, Curtea a conchis că, în lipsa unui mandat de percheziție și a unui control judiciar a posteriori, măsura contestată a reprezentat o ingerință în „domiciliul” societății reclamante care nu a fost „în conformitate cu legea” în sensul Articolului 8 § 2 din Convenție. Prin urmare, a existat o încălcare a Articolului 8 din Convenție.
Având în vedere faptele cauzei, susținerile părților și constatările sale menționate mai sus, Curtea a considerat că a examinat principalele chestiuni de drept ridicate în cauză și că nu este necesar să examineze celelalte plângeri ale societății reclamante în baza Articolelor 6 și 13 din Convenție.
În consecință, Curtea a acordat societății reclamante 3000 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
