În timp ce guvernarea PAS prezintă auditul european al justiției drept un pas spre reformă, Victoria Furtună avertizează că acesta nu este altceva decât o încercare de preluare a controlului asupra Moldovei de către Uniunea Europeană. Într-o declarație dură, fostul procuror anticorupție susține că Bruxelles-ul nu vine cu recomandări, ci cu ordine clare despre cine trebuie anchetat, cine trebuie protejat și cum trebuie rescrisă legea.
„Nu mai vorbim de integrare europeană, ci de colonizare pe față! Moldova nu mai este un stat independent, ci un teritoriu sub administrare străină!”, afirmă Furtună, acuzând guvernarea PAS că a vândut suveranitatea țării pentru a rămâne la putere.
Mai mult, aceasta susține că justiția moldovenească este forțată să urmeze standarde europene pe care nici statele UE nu le mai respectă, făcând referire la raportul Rule of Law 2024, care arată că justiția din mai multe țări europene se confruntă cu probleme grave.
„Ni se predică despre stat de drept ca unor copii de grădiniță, în timp ce justiția în multe state europene e la pământ!”, acuză Furtună, sugerând că această reformă impusă este doar o metodă de a subordona Moldova intereselor externe.
Ea mai susține că PAS merge chiar mai departe de cerințele Bruxelles-ului și cedează terenuri, resurse și funcții-cheie către străini, transformând Moldova într-o marionetă a Occidentului.
„Dacă nu ne trezim acum, mâine ne vom trezi fără țară!”, avertizează fostul procuror, chemând cetățenii să spună un „NU” hotărât guvernării din exterior.
Până în prezent, autoritățile nu au reacționat oficial la aceste acuzații.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.