Judecătoria Chișinău a respins ca neîntemeiată plângerea fostului șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei organizate și Cazuri Speciale, (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, privind anularea ordinului semnat la 17 septembrie 2019 de ex-procurorul general interimar, Dumitru Roibu, privind revenirea lui Viorel Morari la șefia Procuraturii Anticorupție.
Nicolae Chitoroagă a invocat că Morari a fost repus ilegal în funcție, astfel fiindu-I încălcate drepturile sale la un proces echitabil, după ce Procuratura Anticorupție i-a intentat dosar penal pentru îmbogățire ilicită.
În replică, Viorel Morari a declarat că decizia privind intentarea dosarului penal pe numele lui Chitoroagă a fost luată de către Procuratura Generală. Totodată, fostul șef al Procuraturii Anticorupție a mai invocat că Nicolae Chitoroagă ar fi depășit termenul de prescripție prevăzut de legislație pentru depunerea cererii.
Iurie Lealin, reprezentantul Procuraturii Generale, a cerut să fie respinsă ca inadmisibilă plângerea lui Chitoroagă, motivând că nu este clar care drept i-a fost încălcat prin repunerarea lui Morari în funcție.
Amintim că procesul de judecată a început la data de 23 decembrie, iar o zi mai târziu, când Morari era deja suspendat din funcție de către Alexandr Stoianoglo, judecătorul Vitalie Ciumac a dat curs cererii lui Chitoroagă de a suspenda executarea ordinului din 17 septembrie 2019 până la adoptarea unei decizii finale.
Unul dintre dosarele de rezonanță investigate de Procuratura Anticorupție după revenirea lui Viorel Morari a fost cel pornit pe numele lui Chitoroagă pentru îmbogățire ilicită. Fostul șef al PCCOCS a fost pus sub învinuire și a stat 15 zile în arest preventiv. Dosarul a fost pornit după ce Procuratura Generală s-a autosesizat la o investigație jurnalistică a portalului Anticoruptie.md, privind o afacere care ar aparține lui Chitoroagă.
sursă: anticorupție.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.