Fosta procuroră Victoria Furtună a lansat critici la adresa proiectului de lege privind Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), afirmând că acesta reprezintă „o țeapă ordinară” și un „copy-paste infect” al Legii nr. 159/2016, cu o etichetă nouă și aceleași mecanisme de control politic.
Furtună susține că, deși proiectul afirmă că promovează „independența” procuraturii, în realitate, acesta nu face decât să întărească controlul politic asupra procurorilor.
„Comisia care va evalua procurorul-șef al PACCO va fi subordonată politic, iar rolul său va fi doar de a legitima deciziile puterii”, a declarat Furtună.
Ea consideră că, în acest sistem, procurorul-șef va deveni „o slugă de partid”, obligat să „livreze” dosare la comandă pentru a-și păstra funcția.
Fostul procuror a avertizat că PACCO nu este despre o reformă reală a justiției, ci despre consolidarea puterii politice prin eliminarea opoziției.
„Acesta nu este un proiect de justiție independentă, ci un mecanism perfecționat pentru executarea politică a adversarilor guvernării”, a mai spus Furtună.
Victoria Furtună a adus în discuție și ironia sistemului:
„Guvernarea actuală își sapă propria groapă. Acest sistem politic creat azi va deveni, în viitor, instrumentul perfect pentru cei care vor veni la putere”, avertizând că regimul actual va deveni victima propriului sistem.
În concluzie, Furtună a subliniat că PACCO nu este un proiect pentru justiție, ci pentru consolidarea unei puteri absolute:
„În loc să construim un stat de drept, construim o închisoare politică”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.