„Pe interiorul sectorului piscicol din țară, vedem trei mari probleme existente, printre acestea și importul masiv din Ucraina, care le creează mari probleme piscicultorilor și pun pe ei o presiune mare”. Declarația a fost făcută de către directorul Asociației Naționale a Piscicultorilor din Republica Moldova (ANPM), Arcadie Guidea, în cadrul emisiunii „Obiectiv comun”.
În ultimii ani, datele oficiale indică o tendință de creștere a consumului de pește și produse de pește în țara noastră. Astfel, potrivit datelor statistice, în medie, fiecare locuitor al Republicii Moldova consumă 15,5 kg de pește și produse pescărești, transmite SafeNews.md cu referire la noi.md.
Cu toate acestea, producția internă de pește rămâne insuficientă pentru a acoperi cererea de pe piața locală.
„Pe interior, vedem trei mari probleme: în ceea ce privește aspectul economic, pe piscicultori îi afectează foarte mult importul masiv din Ucraina și creează o presiune mare. Săptămâna trecută, noi am fost în Ucraina și am văzut în piețele lor că peștele este mai scump ca în Republica Moldova. Și atunci, ne întrebăm, care este interesul că ajunge acest pește din Ucraina la noi cu cheltuieli pentru transport, devamare, logistică.
Noi presupunem că o bună parte din acest pește se duce prin contrabandă sau este pește, pe care piața din Ucraina nu-l acceptă, pentru că nu corespunde normelor sanitare. Și atunci, ca să nu fie nimicit, iată se găsesc alte piețe, unde prețul poate fi mai jos. La fel, mai presupunem că acest pește a fost colectat ilicit și structurile de stat ucrainene eliberează certificate și cumva legiferează aceste cantități de pește”, a menționat Arcadie Guidea.
Directorul ANPM a mai spus că un alt aspect important este și acel ecologic.
„Menționăm aici despre seceta hidrologică din ultimii ani și despre irigarea necontrolată de către fermieri. În acest sens, potrivit legii, ei trebuie să consume din bazinele acvatice o anumită cantitate de apă, dar ei, ca să nu piardă culturile, deja nu mai țin cont de aceste prevederi.
Există câteva cazuri chiar în nordul țării, unde fermierii au uscat patru lacuri, în rezultat, piscicultorul a rămas fără apă, nu are unde crește peștele. Dar, totodată, el trebuie să achite plățile pentru terenurile agricole, pentru chiria pentru construcțiile hidrotehnice.
Pe lângă aceasta, mai are și taxe locale. Și, la urmă, piscicultorul a rămas fără producție, fără marfă, fără apă, fără nimic, dar, în același timp, este supus unor plăți, pe care, practic, nu le poate suporta. Dacă agricultorii au culturi agricole, au pus în pământ în primăvară, în toamnă au cules roada, au vândut-o, au surse financiare, atunci piscicultorilor le trebuie minim 3-4 ani ca să crească peștele-marfă”, a menționat Guidea.
Despre riscurile din sectorul piscicol a vorbit și Valentin Roșca, șeful Direcției Politici în Sectorul Zootehnic la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
„În primul rând, schimbările climatice afectează cel mai grav acest sector, care este unul specific și depinde în totalitate de o astfel de resursă, precum apa. Pe lângă această provocare, mai sunt o sumedenie de alt gen, cum ar fi cele economice, de organizare, care, deocamdată, stagnează dezvoltarea sectorului. Sperăm însă că în viitor acestea vor fi soluționate odată cu aplicarea noului cadru normativ și a noilor mecanisme elaborate pentru dezvoltarea sectorului”, a declarat Roșca.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.