Ex procuror anticorupție și fost candidat la prezidențiale, Victoria Furtună, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de modificarea legislației penale în scopul protejării membrilor săi implicați în furturi din granturile și creditele oferite de Uniunea Europeană și alți donatori externi. Poziția sa a fost făcută publică întro recentă postare publicată pe rețelele de socializare.
Potrivit acesteia, PAS intenționează să reducă pragul minim al pedepsei cu închisoarea pentru infracțiunile grave de la 6 la 5 ani. Deși aparent schimbarea pare nesemnificativă, Furtună atrage atenția că aceasta permite aplicarea suspendării executării pedepsei (articolul 90 din Codul Penal), ceea ce înseamnă că cei condamnați ar putea evita efectiv închisoarea.
Prin urmare, fostul procuror anticorupție, consideră că scopul principal al proiectului legislativ este de a preveni pedepse reale pentru membrii de partid care ar putea fi implicați în deturnarea fondurilor europene.
Furtună a criticat această inițiativă, afirmând că astfel de acțiuni subminează statul de drept și încrederea cetățenilor în justiție.
PAS nu a oferit deocamdată o reacție oficială la aceste acuzații.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.