Acasă Social VIDEO // Victoria Furtună: Criza energetică din Moldova este artificială și evitabilă

VIDEO // Victoria Furtună: Criza energetică din Moldova este artificială și evitabilă

0

Președinta Asociației „Vox Populi, Vox Dei”, Victoria Furtună, acuză actuala guvernare că a gestionat defectuos situația energetică a țării, provocând intenționat o criză care putea fi evitată. Într-o declarație publică, Furtună susține că lipsa de acțiune a autorităților în fața riscurilor legate de aprovizionarea cu gaz a dus Republica Moldova într-o situație critică.

Potrivit acesteia, criza energetică este una creată artificial, în condițiile în care autoritățile erau perfect conștiente de decizia Ucrainei de a suspenda tranzitul gazului rusesc.

„În august 2024, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat deschis că, de la 1 ianuarie 2025, gazul rusesc nu va mai tranzita Ucraina. Guvernele care își protejează poporul au reacționat imediat. Slovacia, de exemplu, a mers a doua zi la Moscova pentru a căuta alternative. Noi? Am stat și am așteptat,” a declarat Furtună.

Victoria Furtună critică dur lipsa de măsuri preventive și acuză guvernarea că a ignorat avertismentele legate de securitatea energetică.

„Ei știau că Ucraina nu ne va permite tranzitul gazului și, cu toate acestea, nu au făcut nimic. Era necesar să ia măsuri cu cel puțin un an și jumătate înainte pentru a evita această situație. În schimb, ne-au adus în pragul iernii fără soluții concrete”, a subliniat lidera „Vox Populi, Vox Dei”.

Totodată, Furtună a atras atenția că gazul destinat Republicii Moldova a fost achiziționat de companii europene, care așteaptă acum să-l revândă la prețuri mai mari.

„Nu ni se spune adevărul. Gazul care asigura Moldova energetic a fost cumpărat de firme europene și acum așteaptă să-l vândă mai scump. Poporul este lăsat să sufere, în timp ce alții profită”, a adăugat ea.

Victoria Furtună a avertizat că Republica Moldova riscă să rămână fără gaz și energie electrică în iarna 2024-2025 și a îndemnat autoritățile să ia măsuri urgente pentru a proteja cetățenii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.