Acasă Politic VIDEO // Victoria Furtună critică propunerile Comisiei Europene privind educația în școli

VIDEO // Victoria Furtună critică propunerile Comisiei Europene privind educația în școli

0

Fosta candidată la funcția de președinte, Victoria Furtună, a lansat critici dure la adresa Comisiei Europene și a guvernării de la Chișinău într-un video postat pe rețelele sale de socializare. Aceasta a condamnat recomandările recente ale Comisiei privind incluziunea orientărilor sexuale netradiționale și a identității de gen în programele școlare din Republica Moldova.

„Nu a trecut mult timp de la validarea referendumului ilegal, iar acum Comisia Europeană insistă să legalizeze și să promoveze la nivel de stat orientările sexuale netradiționale. Într-un raport publicat recent, Comisia recomandă ca aceste subiecte să fie introduse în programa școlară și să devină parte a formării obligatorii pentru cadrele didactice”, a declarat Furtună.

Aceasta a criticat dur faptul că prioritățile europene ar pune presiune pe valorile tradiționale ale țării.

„Suntem o țară ortodoxă, cu tradiții strămoșești. Nu avem nevoie de părinți numărul unu și doi, ci de mamă și tată. Introducerea unor astfel de idei în școli reprezintă o sentință pentru viitorul copiilor noștri și al națiunii.”

Victoria Furtună a subliniat că astfel de măsuri ar putea influența negativ elevii, mai ales pe cei care trec prin perioade vulnerabile.

„Aceste propuneri reprezintă o crimă culturală și o catastrofă pentru poporul nostru. Copiii noștri nu trebuie expuși unor trenduri care le pot afecta profund identitatea.”

Totodată, ea a cerut guvernării să acorde prioritate consolidării identității naționale și păstrării valorilor tradiționale:

„În loc să promovați astfel de politici, de ce nu vă concentrați pe educația patriotică și ridicarea mândriei naționale?”

Declarațiile Victoriei Furtună vin în contextul unui raport publicat pe 12 noiembrie, la scurt timp după validarea referendumului din Republica Moldova, raport care, potrivit acesteia, ar pune în pericol valorile fundamentale ale țării.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.