Fostul procuror Victoria Furtună a lansat o serie de acuzații grave împotriva partidului de guvernământ și susținătorilor săi europeni, afirmând că „standardele duble capătă o amploare de neimaginat” și că oficialii publici sunt recompensați financiar pentru a promova integrarea europeană și a sprijini partidul de la putere.
Furtună susține că peste o mie de funcționari publici, inclusiv cei cu funcții de răspundere, ar urma să primească un supliment salarial de peste 50% dacă se implică în campania pro-europeană a partidului de guvernământ. Potrivit fostului procuror, aceste adaosuri nu sunt un fenomen nou, însă până acum ele erau acordate doar miniștrilor și deputaților care distribuiau materiale de propagandă. Aceasta susține că salariile oficialilor astfel remunerați se apropie sau chiar depășesc 100.000 de lei lunar.
Victoria Furtună avertizează că această practică reprezintă o încălcare gravă a legislației electorale și un exemplu clar de „uzurpare a puterii” de către partidul de guvernământ. Ea adaugă că „rețeaua de funcționari mituiți” este extinsă în etape, cu câte o mie de persoane noi la fiecare fază, pentru a corupe oficialii în vederea implicării acestora în campania electorală parlamentară viitoare.
Aceste acuzații ridică semne de întrebare asupra modului în care resursele statului și influențele externe sunt folosite în campaniile electorale, un subiect sensibil ce ar putea intensifica dezbaterile pe tema integrității proceselor democratice din Republica Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.