Acasă Uncategorized Alegeri SUA 2024: Cinci candidați în total la alegerile prezidențiale

Alegeri SUA 2024: Cinci candidați în total la alegerile prezidențiale

0

Fostul președinte republican Donald Trump se va confrunta cu vicepreședinta democrată Kamala Harris la alegerile prezidențiale din SUA din 5 noiembrie, după ce președintele democrat Joe Biden s-a retras din cursa pentru un nou mandat prezidențial.

Există însă mai mulți aspiranți care provin din diverse formațiuni politice, altele decât Partidele Democrat și Republican. Agenția de presă Reuters trece în revistă toți candidații la scrutinul din 5 noiembrie, scrie agerpres.ro.

Partidul Democrat – Kamala Harris

Harris, în vârstă de 60 de ani, a câștigat nominalizarea Partidului Democrat după ce Biden a renunțat să mai candideze pentru un nou mandat de președinte. Acest lucru le-a permis democraților să prezinte o viziune americană reînnoită, în contrast cu agenda lui Trump, mai ales că democrații încearcă să-și recapete atractivitatea în rândul tinerilor alegători, a persoanelor de culoare și a femeilor din suburbii.

Fostă senatoare, procuror general al Californiei și procuror în San Francisco, Harris a devenit prima femeie și prima persoană de culoare care a ocupat funcția de vicepreședinte după ce Biden a ales-o ca parteneră de tandem în 2020. Dacă va câștiga, ea ar fi prima femeie care va deveni președinte în istoria de 248 de ani a națiunii.

Sondajele de opinie arată că Harris este într-o cursă strânsă cu Trump. Ea menține un ușor avantaj, de 46% față de 43%, în față candidatului republican Donald Trump, în intențiile de vot ale americanilor înaintea scrutinului din 5 noiembrie, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat la 22 octombrie.

Alte sondaje arată că Harris și partenerul ei de tandem, guvernatorul Minnesota Tim Walz, se află în cursă strânsă în cele șapte state cheie care ar putea decide alegerile: Wisconsin, Pennsylvania, Georgia, Arizona, Carolina de Nord, Michigan și Nevada.

Harris a făcut din drepturile reproductive și din libertățile personale un strigăt de război și susține o lege națională care să statueze accesul la avort în condiții de siguranță.

Planurile ei economice includ reduceri de taxe pentru majoritatea americanilor, interdicții de creștere a prețurilor, locuințe mai accesibile și un nou credit fiscal pentru copii, precum și eforturi de stimulare a producției interne. Ea a propus creșterea cotei impozitului pe profit la 28% de la 21% și eliminarea impozitelor pe bacșișuri.

Harris a promis totodată controale mai stricte în materie de imigrație și fentanil la granițele SUA. Pozițiile ei în materie de climă și energie sunt similare cu cele avute de Biden, care a făcut o prioritate din lupta împotriva schimbărilor climatice.

Harris a fost percepută ca având o atitudine prietenoasă față de tehnologie, chiar dacă a vorbit și despre presupusele probleme de concurență neloială și de confidențialitate. Totodată, actuala vicepreședintă a SUA a căutat să liniștească donatorii că sprijină capitalismul.

În ceea ce privește politica externă, se așteaptă ca Harris să urmeze în mare măsură „manualul” lui Joe Biden cu privire la probleme cheie precum Ucraina, China și Iran.

De asemenea, ea a făcut presiuni asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, dar a adoptat în paralel o linie dură la adresa Hamas, spunând că gruparea militantă palestiniană trebuie „eliminată”. Totodată, Harris rămâne angajată față de politica SUA de înarmare a Israelului.

Asociații sindicale importante, între care Service Employees International Union (SEIU), United Auto Workers și American Federation of Teachers, au susținut-o. O susțin și foști oficiali militari americani, directori de companie și chiar și numeroși foști oficiali republicani de rang înalt.

Partidul Republican – Donald Trump

Trump, în vârstă de 78 de ani, a obținut nominalizarea republicană în iulie și aceasta este a treia sa candidatură consecutivă la Casa Albă, după ce a pierdut alegerile din 2020.

Trump continuă să repete afirmația falsă că democrații au furat alegerile din 2020 în timp ce face campanie pe fondul unor provocări judiciare fără precedent, inclusiv o nouă punere sub acuzare ca urmare a eforturilor sale de a inversa rezultatul alegerilor din 2020, câștigate de Joe Biden.

În funcție din 2017 până în 2021, el a calificat acuzațiile care îi sunt aduse în patru dosare penale drept un atac politic, jurând „răzbunare” împotriva presupușilor săi dușmani și abordând o retorică din ce în ce mai distopică, remarcă Reuters. El a făcut, de asemenea, comentarii de rău augur despre Statele Unite și a amenințat că va desfășura armata pe plan intern.

Agenda politică extinsă a unui grup de reflecție prietenos cu Trump, „Proiectul 2025”, ar viza, printre alte planuri, independența Departamentului de Justiție. Trump a încercat să se distanțeze de proiect, în ciuda implicării unor foști asistenți ai săi și a lui Vance însuși. Trump dorește totodată să aibă puterea de a înlocui lucrătorii din serviciul public federal cu indivizi fideli lui.

Trump a devenit primul fost președinte american condamnat pentru o infracțiune în mai, la New York. De asemenea, Trump a fost primul președinte supus unei proceduri de destituire în două rânduri. El neagă faptul că ar fi comis vreo infracțiune.

Trump, care l-a ales pe senatorul american JD Vance din Ohio drept partener de candidatură, a refuzat să se angajeze să accepte rezultatele din 2024 sau să excludă posibile violențe politice, în condițiile în care el și republicanii pregătesc terenul pentru a contesta o potențială pierdere a alegerilor, potrivit Reuters. Magnatul american a promis că îi va grația pe susținătorii închiși pentru atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA și a amenințat că va trimite în judecată oficiali electorali, donatori, compania Google și alții dacă va câștiga scrutinul prezidențial.

Pe de altă parte, Trump a declarat că nu va mai candida dacă va pierde scrutinul prezidențial.

Trump este cel mai în vârstă candidat la președinția SUA și, dacă va câștiga alegerile din 5 noiembrie, ar deveni al doilea cel mai în vârstă președinte al națiunii. S-a confruntat cu două tentative de asasinat, una la un miting de campanie din Pennsylvania, în iulie, și alta, în septembrie, lângă unul dintre terenurile sale de golf din Florida.

În ceea ce privește politica externă, Trump a promis că va schimba în mod fundamental relația SUA cu NATO și că va pune capăt războiului din Ucraina cu posibile discuții de pace care ar putea impune Kievului să cedeze teritorii. Fostul președinte a declarat că gruparea islamistă palestiniană Hamas trebuie „zdrobită” și a promis că va fi mai dur cu Iranul, dar a oferit puține detalii sau propuneri concrete.

Trump a făcut din imigrație un subiect principal, promițând deportări în masă, inclusiv a unor imigranți legali haitieni cărora li s-a acordat statutul de protecție temporară în Springfield, Ohio. Trump ar pune capăt dreptului de dobândire automată a cetățeniei SUA prin naștere pe teritoriul american și ar extinde interdicția de călătorie pentru persoanele din anumite țări. Fostul președinte și-a asumat totodată meritul pentru hotărârea Curții Supreme din SUA care a eliminat dreptul constituțional la avort prin anularea hotărârii istorice Roe vs. Wade și și-a exprimat opinia că legile avortului ar trebui lăsate la latitudinea statelor. Trump a spus că nu sprijină interzicerea contracepției.

În privința economiei, Trump ar impune tarife mari asupra bunurilor importate și asupra anumitor companii și țări. El s-a angajat să pună capăt impozitelor pe bacșișuri și orelor suplimentare, să scadă impozitul pe profit pentru corporații și să permită accesul la terenurile federale pentru companiile străine și pentru construcția de locuințe. El a promis, de asemenea, că va anula o mare parte din deciziile lui Biden în domeniul schimbărilor climatice. Trump s-a confruntat cu critici, inclusiv din partea unor republicani, pentru atacurile personale împotriva lui Harris, între care asupra rasei și genului acesteia.

Trump l-a numit pe fostul democrat Robert F. Kennedy Jr. în echipa sa de tranziție și a spus că îl va coopta pe miliardarul Elon Musk, un susținător al său, pentru a soluționa chestiunea eficienței guvernamentale.

Candidatura sa a fost susținută, între alții, de Ordinul Fratern Național al Poliției și de alte grupuri ale poliției.

Partidul Libertarian – Chase Oliver

Deși Partidul Libertarian l-a invitat pe Trump la convenția sa, în cele din urmă l-a ales drept candidat la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie pe Chase Oliver, în vârstă de 39 de ani.

Oliver a candidat pentru un loc în Senatul statului Georgia în 2022 și a obținut 2% din voturi.

Partidul Verde – Jill Stein

Jill Stein, în vârstă de 74 de ani, de profesie medic, care a candidat din partea Partidului Verde și în 2016, candidează din nou în 2024.

Ea și-a lansat actuala campanie acuzându-i pe democrați că și-au trădat promisiunile referitoare la „muncitori, tineri și climat iar și iar – în timp ce republicanii nici măcar nu fac astfel de promisiuni”.

Independent – Cornel West

Activistul politic, filosoful și academicianul Cornel West face o încercare de a atrage alegători mai progresiști, prodemocrație.

West, în vârstă de 71 de ani, a candidat inițial din partea Partidului Verde, dar în octombrie a spus că oamenii „vor mai degrabă politici bune în detrimentul politicilor partizane” și s-a autodeclarat independent. El a promis că va pune capăt sărăciei și va garanta accesul la locuințe.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.