Misiunea de observatori a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a semnalat duminică buna organizare, participarea ridicată şi varietatea opţiunilor la alegerile parlamentare din Georgia, desfăşurate sâmbătă şi respinse de opoziţie, dar a denunţat „multe cazuri de constrângere” a alegătorilor, transmite EFE, citată de Agerpres.
La conferinţa de presă a OSCE susţinută la Tbilisi, şeful misiunii de observare a alegerilor, Pascal Allizard, a recunoscut „buna administrare a alegerilor şi informarea activă a alegătorilor”, pe lângă „buna organizare a alegerilor”.
Pascal Allizard a subliniat, de asemenea, „participarea ridicată a cetăţenilor, care este importantă pentru dezvoltarea democraţiei”.
„Alegătorii au avut un număr mare de opţiuni din care să aleagă (…) dar au existat multe cazuri de constrângere. Sperăm că autorităţile alese să găsească soluţii pentru aceste provocări şi să aducă ţara mai aproape de Uniunea Europeană’, a spus el.
Allizard, care a remarcat „polarizarea ridicată” a societăţii georgiene, a menţionat că a primit informaţii despre „presiuni asupra alegătorilor care lucrează în organisme statale, ceea ce ridică îndoieli cu privire la posibilitatea de a fi votat fără teamă”.
În plus, a constatat un „dezechilibru în finanţarea partidelor în favoarea celui de guvernământ”, Visul Georgian.
La rândul său, şeful misiunii Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODHIR), Eoughan Murphy, a remarcat „polarizarea” prezentă în Georgia.
„Toată lumea a putut participa liber la campania electorală (…), dar au existat cazuri de ameninţări şi constrângeri ale angajaţilor instituţiilor statului”, a spus el.
Deşi a observat „parti-pri-uri ale presei”, Eoughan Murphy a remarcat munca eficientă a organizatorilor alegerilor.
De asemenea, el a estimat că noile tehnologii utilizate în timpul votării „au redus riscurile de manipulare” a rezultatelor.
În mijlocul controversei declanşate cu o zi înainte după cunoaşterea primelor rezultate ale alegerilor şi a refuzului celor patru blocuri de opoziţie de a-şi recunoaşte înfrângerea, premierul Georgiei, Irakli Kobajidze, a comentat raportul observatorilor, subliniind recunoaşterea tacită a legitimităţii rezultatelor alegerilor, ce reiese din acesta.”Observatorii internaţionali au folosit expresia „ieri, autorităţile alese”, ceea ce implică recunoaşterea legitimităţii alegerilor”, a menţionat el.
Premierul georgian a subliniat că „acest lucru arată că nu există semne de întrebare cu privire la legitimitatea” rezultatelor.”Dimpotrivă, au subliniat că alegerile au fost competitive şi au respectat toate reglementările electorale”, a conchis Irakli Kobajidze.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.