Acasă Interviu Nicolae Proca, semnatar al Declarației de Independență:„Cu traseism politic și corupție nu...

Nicolae Proca, semnatar al Declarației de Independență:„Cu traseism politic și corupție nu vom rezolva niciodată problemele durute ale țarii și acestui mic popor”

0

În ajunul celebrării celor 29 de ani de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova am discutat cu Nicolae Proca, este unul dintre cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova de la 27 august 1991, despre importanța educării cetățeanului în spirit patriotic și conștientizarea alegerilor pe care le facem atunci când mergem la vot.

Mai jos vă prezentăm un interviu oferit pentru anticorupție.md.

Nicolae Proca s-a născut la 16 decembrie 1949 în Hădărăuți, Ocnița. A absolvit în 1972 Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. A lucrat pedagog, apoi s-a lansat în politică. Nicolae Proca a asigurat președinția Comitetului Executiv raional Rezina. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1990-1994. După expirarea mandatului s-a întors pe tărâmul pedagogic și a activat până în 2016. Cariera de pedagog este o realizare majoră în viața sa, reușind să obțină gradul didactic superior.

–  27 august 1991 este o zi în care s-a decis soarta statului nostru. Povestiți-ne puțin despre acel eveniment. Care erau așteptările dvs.?

N.P.: – Așteptările mele, cât și a majorității deputaților din acea perioadă erau cele mai optimiste. Sunt nevoit să recunosc că am fost idealist, dacă analizăm realitatea zilelor noastre. Nu mi-am dat seama că pe parcursul anilor vor apărea o sumedenie de întrebări și probleme, care chiar mă pun în gardă. Câte o dată am și sentimentul de regret. Nici astăzi nu văd realizările pe care ni le-am propus acum 29 de ani. Nu avem o independență reală atunci când republica nu este integră și suveranitatea ei este permanent amenințată de forțele separatiste. Țara și poporul nu sunt sigure de destinul lor. Amenințarea înseamnă prezența Republicii Moldovenești Nistrene, cea care creează o sumedenie de probleme care, din păcate, nu pot fi rezolvate fără o clară dorință și voință politică.

– Ce înseamnă pentru Nicolae Proca, unul dintre cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova Ziua de 27 august 1991?

N.P.: – Pentru mine este o zi istorică. O zi care practic a pus începutul unei noi pagini în istoria poporului și bineînțeles este important faptul că datorită acelui eveniment Republica Moldova a devenit membră a diverselor organizații internaționale. Plus la asta este cunoscută în lume ca republică independentă. Ziua de 27 august 1991 este o realizare a întregului popor.

– Cum v-ați imaginat că va arăta țara noastră după aproape trei decenii de independență?

N.P: – Nu mi-am pus eu așa întrebarea în ziua semnării Declarației de Independență. Vedeam viitorul Republicii Moldova după modelul țărilor baltice și alături de aceste țări…

– V-ați întors la activitatea didactică, după mai mulți ani când ai exercitat funcția de președinte al Comitetului Executiv raional Rezina și deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În care funcții v-ați regăsit și v-ați simțit cel mai bine?

N.P.:– Eu m-am regăsit în funcția de pedagog. Când am revenit la activitatea pedagogică, mulți puneau la îndoială succesele și cariera mea, pentru că o perioadă lungă nu am activat în școală. Am revenit în școală, în albia mea firească, și am demonstrat că mi-am ales corect profesia. Într-un timp relativ scurt am susținut gradele didactice I, II, apoi superior, deci am făcut o alegere corectă în viață.

După revenirea pe tărâmul pedagogic, Nicolae Proca a simțit lipsa surselor istorice locale despre raionul Rezina. După mulți ani de cercetare în arhive a reușit să scoată de sub tipar mai multe volume de carte: „Rezina. Schiță istorică”, „Educație cetățeniei democratice prin intermediul istoriei locale”, „Rezina. File din istorie” și „Studierea istoriei locale – modalitate eficientă în procesul de educație pentru o cetățenie democratică în școală”, ultima a fost prezentată la susținerea gradului superior. Astăzi, volumul „Rezina. File din istorie” (cu rezumat în limbile rusă și engleză) este  un excelent material didactic și de lectură pentru profesori și elevi.

Foto: Arhiva personală

– În opinia dvs., cum trebuie să fie un pedagog veritabil?

N.P.:– Un pedagog adevărat este acela care, în primul rând iubește copiii, apoi e un specialist bun care are vocație. Dacă aceste elemente-cheie îi lipsesc, mai ales tânărului, venit după studii, atunci mai devreme sau mai târziu el va pleca din pedagogie sau va avea o activitate simplistă. Însă atitudinea față de copii este de bază într-o școală unde se face educație de calitate.

– Cum ar trebui dascălii să cultive dragostea de neam și de țară în școală? Și dacă ar trebui să o facă?

N.P.: – Dragostea față de țară și față de neam trebuie cultivată pe parcursul întregii vieți și e strâns legată de conștiință. Noi trebuie să conștientizăm că învățăm Istoria românilor și prin prisma ei să apreciem și înțelege trecutul și prezentul nostru, că suntem parte din neamul românesc, bineînțeles. Problema cea mai gravă este că o bună parte a populației noastre nu conștientizează din ce neam facem parte și ce limbă vorbim, chiar și după aproape trei decenii de la Declarația de Independență a țării.

De-a lungul anilor Nicolae Proca a muncit cinstit și cu abnegație, obținând mai multe distincții: Ordinul Republicii, Ordinul de Onoare, Medalia „Meritul Civic”, Medalia pentru Muncă vitejească, Titlul „Insigna de onoare a Fondului Păcii”. Nicolae Proca este cetățean de onoare al Hădărăuților, satul de baștină, dar și al orașului Rezina.

– Cât timp ar trebuie să mai treacă, domnule profesor Proca, ca să înțelegem de unde venim?

N.P.:– Vom înțelege probabil atunci când ne vom învăța că trebuie să mergem la vot și să punem ștampila conștient unde se cuvine, adică să facem o alegere corectă … Astăzi, oamenii merg la vot, dar deseori cad pradă momelei. Este important ca să avem azi oameni cinstiți, mai ales în Parlament. Ei, parlamentarii (în majoritatea lor), ajungând în fotoliul de ales al poporului adesea uită de promisiuni, fiind cu gândul la propriul confort. Dacă vor ajunge în Parlament oameni de treabă, atunci lucrurile vor arăta altfel și în Republica Moldova. Cu traseism politic și corupție nu vom rezolva niciodată problemele durute ale țarii și acestui mic popor. Trebuie să ne învățăm a alege.

Printr-o diplomație iscusită, Nicolae Proca a reușit evitarea aruncării în aer al podului care face legătura dintre orașul Rezina și Rîbnița. Fiind în funcția de președinte al Comitetului Executiv raional Rezina a izbutit să oprească vărsările de sânge, respectiv nu a fost tras nici un glonte în timpul Conflictului armat de pe Nistru.

Caption

– Școala rămâne locul unde se formează viitorul cetățean. În ce măsură tinerii noștri după 12 ani de școală sunt pregătiți pentru viață?

  N.P.: – Din păcate teoria e una, dar practica vieții e alta. Pe de o parte, instituția de învățământ educă elevul să fie un cetățean cinstit și corect, dar ieșind din școală el se ciocnește de altă realitate. Deși trecem printr-o perioadă complicată, școala națională a fost și este instituția de bază a domeniului educației…

Elevii mei din clasele de liceu și ceilalți tineri care vor merge pentru prima dată la vot anul acesta, trebuie să voteze conștient. Accentul major în acest sens trebuie pus pe disciplina „Educația civică”, care poate să-l ajute pe elev și să-l educe în stilul dreptății. Cu părere de rău, disciplina care trebuie să contribuie la educația bunului cetățean „Educație civică” în unele școli este văzută ca o disciplină secundară și aceste ore sunt dedicate dirigenției sau pregătirii pentru teste.

–  La distanța de 29 de ani de la acea dată istorică la care ați luat parte, ce mesaj transmiteți cetățenilor Republicii Moldova?

 N.P.: – Eu îi felicit pe concetățenii noștri cu această mare sărbătoare națională – Ziua Independenții. Mă adresez electoratului, în ajunul alegerilor prezidențiale, și îi îndemn să facă alegerea corectă, pentru că numai așa vom rezolva problemele pe care le are țara noastră și pe viitor vom avea succese. Acești trei decenii neîmpliniți de la proclamarea Independenței sunt o bună școală pentru noi toți!

aticorupție.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.