Acasă Comunicate de presă ANSP: Aproape 90% din decesele din Republica Moldova sunt cauzate de boli...

ANSP: Aproape 90% din decesele din Republica Moldova sunt cauzate de boli netransmisibile

0

În Republica Moldova, aproximativ 88% din decese sunt atribuite bolilor netransmisibile (BNT), conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Anul trecut, cele mai frecvente cauze de deces au fost bolile aparatului circulator, care au reprezentat 57,7% din total, urmate de cancer (17,6%), bolile cronice ale aparatului digestiv (8,3%), bolile cronice ale aparatului respirator (4,6%) și diabetul zaharat (1,1%).

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în fiecare an, aproximativ 41 de milioane de oameni decedează din cauza BNT prioritare, iar se estimează că numărul ar putea crește la 52 de milioane anual până în 2030. Cele mai multe decese sunt cauzate de bolile cardiovasculare (17,9 milioane), cancer (9,3 milioane), bolile pulmonare cronice (4,1 milioane) și diabetul (2 milioane). Este îngrijorător că 86% din totalul deceselor prin boli cardiovasculare sunt premature, afectând persoane cu vârste cuprinse între 30 și 69 de ani.

În perioada 15-22 octombrie, ANSP marchează săptămâna globală de acțiuni pentru prevenirea bolilor netransmisibile, în cadrul forumului alianței globale pentru prevenirea și controlul BNT. Tema campaniei din acest an este „E timpul să fii lider!”, evidențiind importanța leadershipului în combaterea poverii globale a BNT.

Agenția subliniază că aproximativ 80% din bolile netransmisibile sunt prevenibile, având la bază cinci factori de risc modificabili: consumul de alcool, fumatul, alimentația nesănătoasă, inactivitatea fizică și poluarea aerului. Specialiștii afirmă că milioane de vieți ar putea fi salvate prin reducerea acestor factori de risc și prin crearea unui mediu care promovează sănătatea.

Pentru a combate aceste riscuri, ANSP recomandă:

  • Adoptarea unui regim alimentar sănătos, care să includă reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi trans, și să fie îmbogățit cu legume și fructe.
  • Renunțarea la produsele din tutun.
  • Limitarea consumului de alcool.
  • Practicarea regulată a activității fizice și îmbunătățirea calității aerului.

Aceste măsuri sunt esențiale pentru a promova sănătatea publică și a salva vieți.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.