NATO îşi începe luni exerciţiile nucleare anuale Steadfast Noon, la care vor participa în următoarele două săptămâni circa 2.000 de militari şi 60 de aeronave din 13 ţări, care vor efectua misiuni de la opt baze aeriene, informează agențiile de știri dpa şi Reuters, citate de Agerpres.
Manevrele includ zboruri de instrucţie în vestul Europei, inclusiv cu avioane de vânătoare-bombardament, inclusiv F-35A, care pot transporta arme nucleare americane staţionate în Europa, şi bombardiere cu rază lungă de acţiune B-52; acestora li se vor alătura aeronave de supraveghere şi realimentare.
Alianţa a precizat că la exerciţii nu se vor folosi arme reale.
Anul acesta, manevrele vor avea loc la baze aeriene din Belgia şi Olanda, precum şi în spaţiile aeriene ale Regatului Unit şi Danemarcei şi deasupra Mării Nordului.
NATO subliniază că Steadfast Noon reprezintă „o activitate de rutină şi recurentă”, nu o reacţie la invazia rusă în Ucraina.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că „descurajarea nucleară este un element fundamental al securităţii aliaţilor”, iar Steadfast Noon este „un test important al descurajării nucleare a alianţei şi trimite un mesaj clar către orice adversar că NATO îşi va proteja şi apăra toţi aliaţii”.
Kremlinul a comentat însă că manevrele alimentează tensiunile în contextul „războiului fierbinte” din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că „astfel de exerciţii nu duc la altceva decât la escaladarea în continuare a tensiunilor”.
Oficialul de la Moscova a adăugat că nu pot avea loc negocieri cu SUA privind armamentul nuclear – deşi Washingtonul a indicat că este deschis la astfel de tratative – deoarece puterile nucleare occidentale sunt implicate în conflict împotriva Rusiei; de aceea, orice dialog de securitate trebuie să se refere la un domeniu mult mai larg.
Preşedintele american Joe Biden afirmase vineri că Statele Unite sunt gata să discute cu Rusia, China şi Coreea de Nord fără condiţii prealabile, pentru a diminua ameninţarea nucleară.
Peskov a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin s-a pronunţat deja pe acest subiect şi că Rusia consideră astfel de contacte necesare şi imposibil de amânat, însă trebuie luate în considerare „toate problemele de securitate ca un întreg, ţinând cont de situaţia actuală”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.