Acasă Social Guvernul caută soluții pentru aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene după 2024,...

Guvernul caută soluții pentru aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene după 2024, susține președinta Maia Sandu

0

Guvernul lucrează la o soluție pentru ca regiunea transnistreană să poată beneficia de gaze naturale de la concernul rus Gazprom și după anul 2024, când va expira actualul acord privind tranzitul gazelor rusești prin Ucraina.

Declarația aparține președintelui R. Moldova, Maia Sandu, care a menționat în cadrul unei emisiuni că subiectul se află pe agenda autorităților de la Chișinău și de la Kiev, scrie Radiomoldova.md.

„Discuțiile noastre cu partea ucraineană au fost despre faptul că va continua furnizarea de gaze naturale, dar, evident, lucrurile se pot schimba, pentru că orice se poate schimba în ziua de azi. Guvernul are un scenariu, lucrează la soluții pentru situația în care nu va putea fi furnizat gazul natural prin conducta care vine azi”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată dacă autoritățile caută soluții pentru aprovizionarea malului drept al Nistrului cu energie electrică, în condițiile în care actualul contract cu centrala Cuciurgan, prin care este asigurat aproape 90% din necesarul de energie electrică, va expira la sfârșitul acestui an, Maia Sandu și-a exprimat speranța că la anul, „la această vreme”, linia de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești, la care se lucrează în prezent, va fi funcțională și țara va putea achiziționa curent electric de peste Prut.

În pofida războiului, gazul rusesc continuă să tranziteze prin Ucraina către Europa în cadrul actualului contract pe cinci ani, semnat la sfârșitul anului 2019. Ucraina a anunțat deja că nu va demara discuții cu Rusia pentru prelungirea acestui acord, care expiră la sfârșitul anului 2024. La rândul ei, Uniunea Europeană a declarat că nu vede de ce ar fi nevoie de prelungirea acordului.

De menționat că în prezent gazul rusesc tranzitează Ucraina ajunge și în R. Moldova, mai exact, în regiunea transnistreană. Anterior, secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a declarat că Chișinăul și Kievul poartă discuții pentru ca concernul rus Gazprom să poată livra gaze naturale în Turcia, iar de acolo în Bulgaria, România și, prin gazoductul ucrainean – în regiunea transnistreană a R. Moldova. Borosan a admis că tranzitarea gazelor naturale prin mai multe țări va aduce cu sine costuri mai mari.

Chiar dacă țara noastră nu mai depinde de gazele rusești, malul drept depinde practic în totalitate de energia electrică produsă în stânga Nistrului. În prezent, Chișinăul își asigură aproape 90 la sută din necesarul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan. Contractul de achiziție, prelungit în toamna anului 2023, va expira la sfârșitul anului 2024. Costul energiei procurate din regiunea transnistreană este de 66 dolari pentru un MWh.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.