Vicepreședintele Platformei DA, Igor Munteanu, susține că decizia Arbitrajului de la Stockholm demonstrează că reacțiile Guvernului Chicu la subiectul Aeroportul Internațional Chișinău au fost eronate. Potrivit lui, Guvernul Chicu a demonstrat cel puțin incompetență, iar cel mult – complicitate la un joc mai complex legat de legitimarea intereselor companiei fantomă cipriote.
Igor Munteanu anunță că din numele Comisiei de Control al Finanțelor Publice a cerut Ministerului Justiției explicații în regim urgent asupra modului în care-și propune să asigure apărarea statului în acest litigiu.
Potrivit dânsului, activând în calitate de șef al Comisie de anchetă parlamentară privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, Munteanu aduce câteva clarificări, după decizia Arbitrajului de la Stockholm.
Acesta menționează că „decizia Arbitrajului de la Stockholm de a stopa executarea acțiunii de reziliere a Contractului este, din păcate, logică și ușor de anticipat. Odată pornit un litigiu, părțile nu-și pot modifica pozițiile, folosindu-se de pârghiile instituționale până la momentul deliberării arbitrale”.
Munteanu declară că reacțiile guvernului, cu privire la acest subiect au demonstrat încă o dată incompetența conducerii.
Menționăm căanterior Agenția Proprietății Publice a reziliat contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent nr. 4/03, încheiat cu SRL „AVIA INVEST” și a solicitat de la SRL „AVIA INVEST” restituirea bunurilor Aeroportului Internațional Chișinău.
Ulterior, la 3 august, Avia Invest SRL a anunțat decizia provizorie a Curții Internaționale de Arbitraj de la Stockholm la cererea împotriva Republicii Moldova privind încălcarea legislației naționale și internaționale în relațiile cu concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău.
CITEȘTE MAI MULT: BREAKING NEWS// Arbitrajul de la Stockholm a INTERZIS rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.