Acasă Justiţie Moldovean, la CtEDO: Autoritățile au refuzat să-i elibereze un pașaport nou

Moldovean, la CtEDO: Autoritățile au refuzat să-i elibereze un pașaport nou

0

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat decizia în cauza Clipa v. Republica Moldova. Cauza se referă la refuzul autorităților naționale de a elibera reclamantului un pașaport nou.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în 2009 reclamantul a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Cu toate că măsurile preventive care restricționau libertatea de circulație a reclamantului fuseseră revocate în 2010, în 2011 cererea sa cu privire la eliberarea unui pașaport a fost respinsă, deoarece cauza penală intentată pe numele său era în continuare pendinte, transmite SafeNews.md cu referire la bizlaw.md.

În aprilie 2013 Curtea Supremă de Justiție a respins definitiv cererea reclamantului ca fiind nefondată, din motiv că legislația în vigoare la acel moment interzicea în mod explicit eliberarea unui pașaport persoanelor pe numele cărora fusese inițiată o urmărire penală.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții, în baza Articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de încălcarea dreptului său la libertatea de circulație.

În observațiile sale, Guvernul a susținut, printre altele, că reclamantul eșuase să informeze Curtea despre faptul că el deținea un alt pașaport, eliberat în 2008 și valabil până în 2018, pe care l-ar fi putut folosi nestingherit pentru a călători în perioada 2010-2013. 

Astfel, Guvernul a considerat că un astfel de comportament din partea reclamantului constituia un abuz al dreptului său la o cerere individuală.

Ținând cont de elementele-cheie menționate de către Guvern în observațiile sale și de eșecul reclamantului de a oferi explicații plauzibile în acest sens, Curtea a reiterat faptul că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă și dacă a fost bazată pe informații specioase. 

Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare constituie un abuz al dreptului la o cerere individuală, în special în cazul în care informațiile se referă la esența cauzei și nu este oferită o explicație suficientă pentru un asemenea eșec.

În circumstanțele prezentei cauze, atunci când a depus cererea sa în fața Curții, reclamantul a omis să menționeze că deținea un al doilea pașaport, care era valabil și pe care l-ar fi putut folosi pentru a călători. 

În urma dezvăluirii informației respective de către Guvern, reclamantul nu a contestat-o și nu a oferit vreo explicație argumentată pentru omisiunea sa. În acest context, Curtea a considerat că informațiile referitoare la deținerea altui document de călătorie, valabil până în 2018, erau esențiale pentru examinarea prezentei cauze. 

Astfel, ținând cont de importanța informațiilor respective pentru soluționarea corectă a prezentei cauze, Curtea a constatat că, de fapt, comportamentul reclamantului nu constituise decât un abuz al dreptului său la o cerere individuală prevăzut de Articolul 34 din Convenție, și a declarat cererea reclamantului inadmisibilă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.