Acasă Extern Un ministru francez, condamnat pentru că a omis să-şi declare o parte...

Un ministru francez, condamnat pentru că a omis să-şi declare o parte din avere, a demisionat

0

Ministrul francez delegat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, Alain Griset, a demisionat miercuri după ce a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că a omis să-şi declare o parte din patrimoniu, scrie AFP.

„Alain Griset a trimis, aşadar, demisia sa din calitate de membru al guvernului” preşedintelui Emmanuel Macron şi premierului Jean Castex, conform unui comunicat difuzat de Ministerul Economiei, în care era inclus portofoliul său ministerial.

Membru al guvernului din iulie 2020, Alain Griset a fost primul ministru în funcţie care a compărut în faţa unui tribunal. Justiţia franceză l-a condamnat miercuri la şase luni de închisoare cu suspendare, plus o interdicţie de a fi ales timp de trei ani.

Conform sentinţei, el şi-a disimulat o mare parte din patrimoniu, omiţând să declare agenţiei de integritate franceze (Înalta autoritate pentru transparenţa vieţii publice – HATVP) deţinerea unui plan de economii în acţiuni în valoare de 171.000 de euro, participaţii directe în mai multe companii şi de asemenea un plan de economii de 130.000 de euro plasaţi în acţiuni aparţinând unei organizaţii pe care o conducea din anul 1991, mai notează sursa citată de Agerpres.

În faţa instanţei, Alain Griset, în vârstă de 68 de ani, a respins orice act de „necinste” din partea sa şi a susţinut că a fost vorba despre „o stângăcie”. „În niciun moment nu am vrut să trişez, să fur sau să ascund ceva. Când ai ocazia să fii ministru, nu ratezi această şansă încercând să disimulezi ceva ce este atât de vizibil”, a argumentat el. Avocatul său a anunţat că va face recurs.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.