A treia doză de vaccin crește de peste 10 ori numărul de anticorpi protectivi față de valorile înregistrate la șase luni de la rapel și are o eficiență foarte ridicată în fața formelor grave de COVID-19, arată un studiu realizat de MedLife.
În intervalul de șase luni de la administrarea rapelului, după ce titrul de anticorpi scade, în medie, cu 78 la sută, doza a treia readuce titrul de anticorpi necesari, ajungând să depășească aproape de trei ori valorile maxime înregistrate la 10 zile de la rapel, indică studiul MedLife, transmite SafeNews.md cu referire la Stirileprotv.ro.
După administrarea celei de-a treia doze de vaccin, valoarea medie a titrului de anticorpi este 2767 AU/ml, în timp ce, la 10 zile de la rapel, valoarea medie a titrului de anticorpi era de 1050 AU/ml.
Specialiștii diviziei de cercetare care s-au ocupat de realizarea studiului au analizat răspunsul imun al organismului în urma inoculării împotriva COVID-19 la zece zile, la trei luni și la șase luni de la rapel.
Acum, specialiștii au anunțat rezultatele preliminare privind evoluția titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin.
Astfel că, după doza a treia de vaccin, procentul celor care au un titru de anticorpi protectivi crește cu 20 de puncte procentuale față de intervalul 6 luni de la rapel.
După administrarea celei de-a treia doze de vaccin, procentul celor care prezintă anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală ajunge până la 99%.
Eficiența celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferențe majore între segmente, mai arată studiul MedLife.
Imunitatea la 6 luni de la vaccinarea cu Pfizer
În noiembrie, compania Pfizer a publicat rezultatele unui studiu clinic efectuat pe 10.000 de persoane, care arată o eficacitate relativă a dozei booster de 95,6.
Profilul persoanelor analizate în studiul Pfizer este similar cu cel al persoanelor analizate de MedLife, în ambele cercetări fiind incluse doar persoane care au primit anterior seria primară de două doze Pfizer BioNTech și au efectuat boosterul cu același ser.
Compania Pfizer a anunțat că o a treia doză de vaccin împotriva COVID ar putea preveni cu până la 95.6% simptomele.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 10.000 de persoane cu vârsta de peste 16 ani. Acesta este primul rezultat oficial al unui studiu ce s-a concentrat exclusiv pe eficacitatea dozei trei de vaccin împotriva COVID.
„Aceste rezultate demonstrează încă o dată utilitatea dozei trei în eforturile noastre de a proteja populația împotriva acestei boli”, a declarat Albert Bourla, CEO Pfizer.
Ce imunitate au după 6 luni cei vaccinați cu serul Moderna
Spikevax este al doilea vaccin care primeşte undă verde a EMA, după vaccinul alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech.
Astfel, datele arată că, o a treia doză de Spikevax, administrată la şase până la opt luni după a doua doză, a antrenat o creştere a nivelului anticorpilor la adulţi al căror nivel al anticorpilor scădea, precizează EMA.
Imunitatea la 6 luni de la vaccinarea cu AstraZeneca
Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca pot face rapelul cu un vaccin ARN mesager fără recomandare, arată o postare pe pagina de Facebook RO Vaccinare.
Este permisă vaccinarea cu un alt tip de vaccin pe bază de ARN mesager, la doza a doua, pentru toate persoanele care au fost vaccinate cu prima doză de Vaxzevria/AstraZeneca şi care optează pentru schimbarea vaccinului, mai arată sursa citată.
De asemenea, dacă o persoană dezvoltă infecţie cu SARS-CoV-2 după administrarea dozei 1 de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei iniţiale de vaccinare cu acelaşi produs, adică se va administra doar doza a 2-a.
Ce imunitate au cei care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson
La șase luni după schema completă de vaccinare Pfizer ori Moderna, vorbim despre vaccinuri ARN mesager, e posibilă a treia doză. După vaccinul Johnson & Johnson, care presupune o singură doză inițială, la două luni se poate face a doua injectare, numită rapel sau booster, tot cu Johnson.
Astfel că, persoanele care au primit vaccinul Johnson & Johnson cu o singură injecție au obținut o concentrație mai mare de anticorpi după ce au primit un rapel de la Pfizer sau Moderna decât dacă ar fi primit rapelul Johnson & Johnson.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.