Oamenii de știință de la Universitatea din Maryland, SUA, au descoperit că aerul poluat ar putea cauza reducerea numărului de spermatozoizi.
Un nou studiu publicat în jurnalul Environmental Health Perspectives arată că aerul poluat cauzează inflamarea creierului la șoareci, fapt ce ar putea duce la un număr mai scăzut de spermatozoizi, având în vedere legăturile dintre creier și sistemul reproductiv, transmite SafeNews.md cu referire la descopera.ro.
Cercetătorii au crescut șoareci care nu aveau o proteină ce poate cauza inflamarea creierului.
Apoi, aceștia au expus șoarecii mutanți, precum și șoareci normali, la aer poluat înainte să testeze numărul de spermatozoizi al creaturilor.
Savanții au descoperit că șoarecii mutanți nu au avut un număr redus de spermatozoizi, însă șoarecii normali au avut.
Aerul poluat a cauzat probleme în hipotalamus
Oamenii de știință cred că aerul poluat a cauzat probleme în hipotalamusul șoarecilor normali, regiunea din creier care controlează funcții de bază precum foame, sete și sex.
„Descoperirile noastre arată că leziunile produse de aerul poluat, cel puțin asupra numărului de spermatozoizi, ar putea fi remediate prin înlăturarea unui singur marker al inflamației din creierul șoarecilor, astfel sugerând că am putea dezvolta terapii care ar putea preveni sau inversa efectele periculoase ale aerului poluat asupra fertilității”, a spus Zhekang Ying, autor coordonator al studiului și profesor de medicină la Universitatea din Maryland.
Dacă descoperirile se pot aplica și la oameni, cercetătorii speră să poată dezvolta tratamente pentru infertilitate precum și o varietate largă de alte afecțiuni cauzate de aerul poluat, potrivit Futurism.
„Aceste descoperiri au implicații nu doar pentru fertilitate, ci și pentru multe alte afecțiuni”
„Aceste descoperiri au implicații nu doar pentru fertilitate, ci și pentru multe alte afecțiuni, cum ar fi tensiunea arterială, diabet și boli ale inimii care pot rezulta de la inflamarea creierului din cauza aerului poluat”, a spus Charles Hong, director de cercetare în cardiologie.
„Poluarea este și o problemă de echitate. Persoanele care sunt sărace sau aparțin de diferite etnii au tendința să se confrunte cu afecțiuni mult mai severe din cauza expunerii la aerul poluat.
Este important să explorăm mecanismele prin care poluarea afectează corpul, astfel încât să dezvoltăm metode pentru prevenția și tratarea acestor afecțiuni”, a explicat Albert Reece, decan al Școlii de Medicină de la Universitatea din Maryland.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.