Acasă Extern Veste proastă pentru șoferii români: Cu cât ar putea crește amenzile

Veste proastă pentru șoferii români: Cu cât ar putea crește amenzile

0

Amenzile ar putea crește pentru toți șoferii din România. Iată cât ai putea să scoți din buzunar de la anul. În funcție de punctul-amendă se stabilesc sancțiunile contravenționale rutiere. Acesta e calculat în raport cu valoarea salariului minim, iar valoarea acestuia a fost majorată de curând, transmite SafeNews.md cu referire la playtech.ro.

Astfel, amenzile rutiere s-ar putea mări de anul viitor, dacă autoritățile nu intervin și nu-i plafonează valoarea. Altfel spus, dacă între timp, valoarea punctului-amendă nu se mai plafonează încă o dată, așa cum s-a tot întâmplat, valoarea acestuia ar putea ajunge la 255 de lei, față de 145 de lei, cât e în prezent.

Salariul minim brut pe țară pentru anul 2022 a fost oficializat de curând, valoarea acestuia fiind stabilită la 2.550 de lei. În prezent, salariul minim brut pe ţară are valoarea de 2.300 de lei.

Ținând cont de faptul că punctul-amendă, în funcție de care se stabilesc amenzile rutiere, reprezintă, potrivit Codului rutier, “10% din salariul minim brut”, valoarea lui ar trebui, începând de anul viitor, să se majoreze. Mai exact, valoarea unui punct-amendă ar putea ajunge, din 1 ianuarie 2022, la 255 de lei.

Cu toate acestea, de câțiva ani, valoarea punctului-amendă este plafonată. Asta înseamnă că, deși valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același. Concret, valoarea punctului-amendă este și în acest an, adică până pe 31 decembrie 2021, 145 de lei.

În concluzie, cuantumul punctului-amendă s-ar putea majora de la 145 de lei, cât este în prezent, la 255 de lei. Acest lucru se va întâmpla dacă autoritățile nu intervin până la începutul anului viitor, atunci când intră în vigoare noua valoare a salariului minim.

Amenzile au ajuns la 40.000 de lei pentru șoferii din România. Niciodată nu s-a mai atins acest prag: greșeala aparent nevinovată

La momentul de față, în Senatul României, a ajuns o propunere de modificare a OUG 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere. Deși nu prea găsești legătura din acea denumire cu codul rutier, ea există și te-ar putea cost surprinzător de scump.

Practic, proiectul ajuns în senat propune majorarea de nu mai puțin de 40 de ori în cazul în care iei decizia de a intra cu mașina pe plajă.

Formularea este una care nu prea lasă loc de interpretări: “circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plaje, diguri şi faleze, cu excepţia locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenţii operative” va putea fi sancționată, după ce proiectul va intra în vigoare, în cazul în care va fi votat, cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei, în cazul persoanelor fizice.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.