Guvernul a aprobat ieri lista proiectelor prioritare de dezvoltare regională și locală finanțate din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală (FNDRL), pentru perioada 2025-2027.
Astfel, Guvernul continuă să susțină dezvoltarea echilibrată a regiunilor și localităților, cu scopul de a crea condiții mai bune de trai pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
„54 proiecte de dezvoltare regională și 815 proiecte de dezvoltare locală selectate în cadrul programelor Satul European – 1, Satul European – 2 și Servicii de creșă publice – 2, vor fi implementate în satele și orașele din țară în perioada 2025-2027”, explică Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR).
Cabinetul de miniștri a aprobat în şedinţa de ieri şi Documentul unic de program pentru anii 2025-2027, care conține lista proiectelor prioritare de dezvoltare regională și locală, ce urmează să fie finanțate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, surse externe și alte surse admise de lege.
„În total, au fost realizate sau sunt în curs de implementare 869 de proiecte, care vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii și creșterea calității vieții cetățenilor, cu un cost estimativ de 4 miliarde de lei, din care: 1,3 miliarde lei pentru proiecte de dezvoltare regională; 2,74 miliarde lei pentru proiecte de dezvoltare locală”, rezumă MIDR.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.