Patru tineri cu vârstele cuprinse între 18 ani și 22 de ani din Capitală sunt cercetați penal de către polițiști pentru comiterea unui act de huliganism.
Indivizii, în dimineața zilei de 12 iulie, în timp ce se aflau pe str. Ion Creangă, din motive huliganice au inițiat un conflict cu un tânăr în vârstă de 25 de ani, care ulterior a degenerat în bătaie.
Forțele de ordine au fost sesizate chiar de către victimă, care a comunicat că a fost bătut. La locul faptei tânărul a relatat că în timp ce se deplasa pe stradă de el s-au apropiat patru indivizi și fără careva motive au început să-l lovească cu pumnii pe diferite părți ale corpului, după care au fugit într-o direcție necunoscută.
Astfel, în urma măsurilor speciale de investigaţii întreprinse de către ofițerii Secției investigare infracțiuni, suspecții au fost identificați și escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual-penale aceștia și-au recunoscut vina.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism, infracțiune care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 27.500 la 52.500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.