Astăzi se împlinesc 33 de ani de la declanșarea celor mai crunte confruntări armate din timpul războiului de pe Nistru, care au avut loc în orașul Tighina. Cu acest prilej, Parlamentul Republicii Moldova a ținut un moment de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața apărând independența și integritatea țării.
„Cu 33 de ani în urmă, pe 19 iunie, la ora 10, au ieșit de sub control tancurile Armatei a 14-a, care au atacat orașul Tighina. În acea crâncenă bătălie și-au pierdut viața atât ofițeri, cât și soldați și cetățeni civili. Noi păstrăm permanent această zi ca o zi neagră pentru Republica Moldova. Aș vrea, domnule președinte, dacă se poate, să ținem un minut de reculegere pentru cei care nu s-au întors de pe câmpul de luptă”, a declarat deputatul PAS, Boris Marcoci, în plenul Legislativului.
Luptele de la Tighina au marcat apogeul conflictului armat izbucnit în primăvara anului 1992 între trupele moldovenești și formațiunile separatiste din Transnistria, sprijinite activ de Federația Rusă. Atacul din 19 iunie a fost inițiat de forțele transnistrene, iar riposta moldovenilor, deși curajoasă, a fost în cele din urmă copleșită de intervenția masivă a Armatei a 14-a ruse.
Orașul a fost bombardat intens timp de mai multe zile, iar zeci de localități din apropiere au fost și ele afectate. Voluntari din toată țara au venit în sprijinul trupelor moldovenești, luptând cu disperare pentru apărarea Tighinei.
Pierderea orașului a însemnat o lovitură grea pentru Chișinău, iar bilanțul a fost tragic: aproximativ 200 de morți și sute de răniți, majoritatea tineri care au răspuns chemării de a-și apăra patria.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.