Acasă Justiţie 30 de proceduri disciplinare, inițiate în 2023 în privința a 24 de...

30 de proceduri disciplinare, inițiate în 2023 în privința a 24 de procurori

174
0

Pe parcursul anului trecut, Colegiul de disciplină și etică al Consiliului Superior al Procurorilor a examinat 30 de proceduri disciplinare în privința a 24 de procurori. Drept urmare, patru acuzatori de stat s-au ales cu avertismente, doi au primit mustrări, iar un procuror a fost eliberat din funcție. Raportul de activitate al Colegiului de disciplină a fost audiat astăzi de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Președintele Colegiului, Vladislav Guțan, a declarat că, din cele 30 de proceduri disciplinare, 12 sunt restante din anul 2022, iar 18 au parvenit în 2023, transmite SafeNews.md cu referire la IPN. 

Din cei 24 de procurori vizați, doi sunt din cadrul Procuraturii Generale, iar patru sunt de la Procuratura municipiului Chișinău. Alți 14 acuzatori de stat sunt din procuraturile teritoriale, trei sunt din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și unul este din Procuratura Anticorupție.

Procedurile inițiate au vizat trei procurori conducători. „Ca finalitate – Colegiul s-a pronunțat prin încetare în două cauze disciplinare, una este pendinte în acest moment. Au vizat subiecte de îmbogățire ilicită”, a precizat Vladislav Guțan.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.