Acasă Extern 30 de persoane din Turcia, urmărite penal pentru că au publicat pe...

30 de persoane din Turcia, urmărite penal pentru că au publicat pe internet mesaje despre starea de sănătate a lui Erdogan

0

30 de internauţi care au publicat mesaje „mincinoase” şi „nefondate” cu privire la starea de sănătate a preşedintelui Recep Erdogan sunt urmăriți penal, au anunţat miercuri autorităţile din Turcia. 

„S-a constatat că hashtag-ul #moarte a fost lansat pe reţeaua socială Twitter cu referire la preşedintele nostru”, a anunţat Direcţia Generală a Securităţii, într-un comunicat. „Sub hashtag-ul sus-menţionat, au fost identificate 30 de persoane considerate că au distribuit conţinuturi de dezinformare şi au fost angajate procedurile juridice necesare împotriva lor”, adaugă comunicatul.

Starea de sănătate a lui Erdogan, în vârstă de 67 de ani şi aflat la putere de aproape două decenii, face obiectul unor speculaţii regulate în Turcia.

Mai multe înregistrări video publicate în ultimii ani pe reţelele sociale au arătat un preşedinte turc ce pare slăbit, iar în una dintre ele Erdogan poate fi văzut coborând scările cu dificultate.

Ca răspuns la aceste mesaje, responsabilul pentru comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun, a publicat miercuri pe Twitter o înregistrare video de 12 secunde în care Erdogan poate fi văzut plimbându-se liniştit.

Înregistrarea video a fost redistribuită de susţinătorii preşedintelui, relatează AFP, citată de Agerpres. Cea mai recentă apariţie publică a lui Erdogan a fost duminică, la G20 la Roma, unde preşedintele turc a avut şi o întrevedere cu preşedintele american Joe Biden.

Erdogan şi-a anulat participarea sa la Conferinţa ONU asupra schimbărilor climatice (COP26) de la Glasgow (Regatul Unit), unde era aşteptat luni, invocând „motive de securitate”.

În 2011, Erdogan, pe atunci premier, a fost operat la intestin, alimentând speculaţii cu privire la starea sa de sănătate. Unul dintre medicii săi a dezminţit ulterior că preşedintele ar avea cancer.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.