Acasă Extern Banca Mondială: COVID ar putea declanşa o criză financiară. E un război

Banca Mondială: COVID ar putea declanşa o criză financiară. E un război

101
0

Economistul şef al Băncii Mondiale, Carmen Reinhart, este de părere că pandemia de coronavirus se transformă într-o criză economică majoră şi atrage atenţia asupra posibilităţii apariţiei unei crize financiare.

“Aceasta nu a început ca o criză financiară dar se transformă într-o criză economică majoră cu consecinţe financiare foarte serioase”, a declarat Carmen Reinhart într-un interviu pentru Bloomberg Television. “Avem un lung drum în faţă”, a adăugat Carmen Reinhart, transmite Agerpres.

Întrebată dacă achiziţiile de obligaţiunile ale băncilor centrale, pentru a menţine randamentele scăzute, constituie un joc cu sumă nulă, de vreme ce toată lumea face la fel, Carmen Reinhart a răspuns:

“Acesta este un război. În timpul unui război guvernele îşi finanţează cheltuielile prin orice mijloace pot şi acum necesităţile sunt mari. Scenariul în care suntem acum nu este unul sustenabil”, a adăugat economistul şef al Băncii Mondiale.

Reinhart a făcut aceste declaraţii după decizia celor mai bogate state ale lumii care au căzut de acord să reînnoiască o iniţiativă privind moratoriul datoriilor celor mai sărace ţări pentru prima jumătate a anului 2021, mai puţin decât prelungirea pentru un an cerută de Banca Mondială.

Numită în postul de economist şef al Băncii Mondiale în luna iunie, Carmen Reinhart a devenit renumită pentru analiza făcută, împreună cu colegul său de la Harvard, Kenneth Rogoff, ultimei crize financiare din 2009 în cartea “This Time Is Different: Eight Centuries of Financial Folly.”

agerpres.ro

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here