Acasă Extern O balerină din Moscova, tăiată în bucăţi şi dizolvată în acid

O balerină din Moscova, tăiată în bucăţi şi dizolvată în acid

533
0

Olga Demina, balerina de la Teatrul Balșoi din Moscova, dispărută acum şase ani, a fost tăiată în bucăți și dizolvată în acid sulfuric, susţin criminaliştii.

Este una din crimele celebre, rămase nerezolvate în Federație.

Anchetatorii cred că femeia a fost ucisă după ce a fost șantajată cu poze compromițătoare, care o arătau în ipostaze erotice.

Principalul suspect este Malkhaz Dzhavoev, fostul ei manager, în vârstă de 40 de ani, cu care s-a şi iubit.

Acesta a fost extrădat prin Interpol din Germania, unde fugise dându-se apoi refugiat kurd, și arestat la Moscova în 2017, arată publicația Daily Star.

Individul a fost condamnat la cinci ani și jumătate într-un alt dosar, de fraudă, care are legătură cu iubitul oficial al belerinei, Alexey Fetisov, iar Dzhavoev este suspectat și pentru crimă.

Un polițist a declarat că Dzhavoev ar fi tranșat cadavrul balerinei în vârstă de 25 de ani, apoi a dizolvat rămășițele în acid sulfuric, aruncându-le într-o fântână, în apropierea unui lac, arată sursa citată.

Criminaliștii încă cercetează zona, a adăugat polițistul rus, explicând că sunt șanse să fie găsite și alte rămășițe, întrucît „acidul sulfuric nu dizolvă chiar totul”.

Olga ar fi fost omorâtă în noaptea de 20 august 2014

Individul a atacat-o pe Olga într-un apartament, premeditându-și crima. Ea i-ar fi dat sume mari de bani anterior, au mai stabilit polițiștii.

Mama balerinei a povestit că fiica ei era complet dependentă de el, din punct de vedere financiar.

„Era complet la mâna lui, a mers cu el să-și vândă mașina, un Peugeot, și tot el a luat banii.

Făcuse chiar și împrumuturi, tot pentru el” a declarat femeia.

Fotografiile compromițătoare cu balerina au fost postate însă, în ciuda sumelor de bani plătite de femeie, arată sura citată.

romaniatv.net

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here