Acasă Comunicate de presă Dosarul profesorilor turci// Se caută un nou ”ȚAP ISPĂȘITOR”? În loc să-și...

Dosarul profesorilor turci// Se caută un nou ”ȚAP ISPĂȘITOR”? În loc să-și recunoască minciunile, Procurorul General încearcă să-l facă vinovat pe procurorul care a gestionat dosarul

284
0

După ce portalul nostru a publicat un document care a deconspirat minciunile Procurorului General, făcute publice la un post de televiziune, Procuratura Generală vine cu o reacție. Într-un comunicat de presă, conducerea instituției anunță că pe numele procurorului care a instrumentat cazul a fost pornită o anchetă de serviciu. Nu este clar de ce ar fi suspectat procurorul de caz, în condiția în care cel prins cu declarații mincinoase și eronate a fost nimeni altul decât Procurorul General, Alexandr Stoianoglo.

„În contextul pretențiilor cu privire la prestația procurorului care a gestionat acest dosar, s-a dispus efectuarea unei anchete de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite obiectiv toate circumstanțele de fapt ale acestui caz, ținând cont de principiul independenței procesuale a acuzatorului de stat și de responsabilitatea lui în raport cu toate elementele relevante ale cazului”, se arată în comunicat.

În schimb, în reacția instituției nu este scris nimic despre declarațiile făcute în direct la un post de televiziune privat, de către Procurorul General Alexandr Stoianoglo, care sau dovedit a fi eronate. Or, prin intermediul acestei reacții, Procuratura Generală lasă de înțeles că în toată această epopee, singurul vinovat s-ar face procurorul de caz.

O poziție clară nu există nici în ceea ce privește faptul că decizia instanței de judecată nu a fost contestată de către procuratură.

Mai jos puteți citi integral comnicatul de presă al Procuraturii Generale:

„Ca urmare a reacțiilor, unele cu tentă speculativă, în cazul condamnării fostului director al SIS, Procuratura Generală declară următoarele:
Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani ce-l vizează pe Vasile Botnari a fost secretizată în totalitate de judecătorul de caz. În condițiile interesului public major, procurorul de caz, a solicitat, în baza art.17 din Legea cu privire la secretul de stat, desecretizarea dispozitivului sentinței în partea ce nu conține secret de stat, pentru a informa, în condițiile legii, publicul.
Pană în prezent, instanța de judecată nu s-a expus asupra cererii procurorului, și, în consecință, respectiva sentință constituie un document secret, care nu poate fi divulgat până la desecretizarea ei de către judecător, în temeiul aceluiași art.17 din Legea cu privire la secretul de stat.
Reiterăm că, dispozitivul sentinței, în partea ce nu ține de secretul de stat, urma a fi pronunțată în ședință publică, așa cum prevede art.18 și 340 din Codul de procedură penală. Deoarece judecătorul a omis acest lucru, Procuratura, respectând cerințele legii, a solicitat desecretizarea verdictului judecătoresc pentru a putea informa publicul.
În contextul pretențiilor cu privire la prestația procurorului care a gestionat acest dosar, s-a dispus efectuarea unei anchete de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite obiectiv toate circumstanțele de fapt ale acestui caz, ținând cont de principiul independenței procesuale a acuzatorului de stat și de responsabilitatea lui în raport cu toate elementele relevante ale cazului.
În plus, au fost constatate mai multe carențe în reglementările legale ale procesului penal cu elemente ce conțin secret de stat și, în acest sens, a fost constituit un grup de lucru cu participarea subdiviziunilor specializate ale Procuraturii Generale care urmează să elaboreze un proiect de lege și nota de argumentare corespunzătoare, prin care să fie completat Codul de procedură penală cu norme ce ar urma a fi preluate din Legea cu privire la secretul de stat și detalizată procedura penală atât la etapa de urmărire penală, cât și la judecarea cauzei, dar și la pronunțarea hotărârilor judecătorești.

Amintim că în cadrul unei emisiuni televizate, Procurorul General Alexandr Stoianoglo a comunicat că fostul șef al Serviciului de Informație și Securitate, Vasile Botnari, a fost judecat acum o lună în dosarul expulzării profesorilor turci și pedepsit cu condamnare prin suspendare, iar Botnari a achitat despăgubiri materiale în sumă totală de 125 de mii de euro.

„Am cerut azi permisul instanței de judecată ca să facem public măcar rezumatul deciziei. Botnari a fost judecat acum o lună. Nu pot spune exact care este termenul, dar a fost condamnat prin suspendare. În plus, a achitat 125.000 de euro – suma despăgubirilor plătită de R. Moldova profesorilor turci”, a spus Stoianoglo.

În realitate, însă, fostul șef al SIS a fost condamnat doar la achitarea unei amenzi de 88 mii lei, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani. Acest fapt este confirmat de sentința care a intrat în posesia portalului SafeNews.md și care demonstrează faptul că actualul Procuror General, Alexandr Stoianoglo minte cu desăvârșire atunci când face declarații televizate.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV // DOC // (in)JUSTIȚIA Procurorului General: Fostul șef al SIS a fost condamnat doar la achitarea unei amenzi. Vezi sentința

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here