Acasă Social Vasile Bumacov a fost rechemat din funcția de ambasador al Japoniei și...

Vasile Bumacov a fost rechemat din funcția de ambasador al Japoniei și prin cumul în Republica Coreea

60

Vasile Bumacov a fost rechemat din funcția de ambasador al Japoniei și prin cumul în Republica Coreea. O hotărâre în acest sens a fost aprobată vineri, 31 iulie, la ședința Guvernului, transmite IPN.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Oleg Țulea, a declarat că proiectul de decret urmează să fie transmis președintelui țării.

„Vreau, în numele Guvernului Republicii Moldova, să-i mulțumesc domnului ambasador Vasile Bumacov pentru activitatea desfășurată în misiunea în Japonia și să-i dorim succes mai departe”, a declarat premierul Ion Chicu.

La propunerea ministrului afacerilor interne, Pavel Voicu, în calitate de secretar de stat la MAI a fost numit Cornel Lebedinschi. Potrivit ministrului, Cornel Lebedinschi, jurist de profesie, și-a îndeplinit serviciul în cadrul MAI timp de 15 ani, deținând diverse funcții. În prezent este membru supleant al Colegiului Disciplinar al Judecătorilor al Consiliului Suprem al Magistraturii.

Cabinetul de miniștri a decis eliberarea lui Vitalie Valcov din funcția de director al Biroului Național de Statistică din 4 septembrie, ca urmare a expirării mandatului. Totodată, s-a decis numirea în funcția de director BNS a lui Oleg Cara, pe un termen de cinci ani, începând cu data de 7 septembrie, ca urmare a promovării concursului pentru ocuparea acestei funcții.

Guvernul a decis numirea, în baza concursului, a Olgăi Tagadiuc în funcția de director al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare pentru un termen de patru ani.

IPN

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here