Directoarea sanatoriului Speranța, adjunctul acesteia și un intermediar reținuți acum două zile într-un dosar de delapidare în proporții deosebit de mari au fost aduși în fața instanței. Aceștia vor sta câte 20 de zile în arest la Penitenciarul nr.13 din capitală, a precizat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, transmite SafeNews.md cu refrire la moldova1.md.
Aceștia au fost escortați de mascații de la Centrul Național Anticorupție fără a face declarații pentru presă.
Cei trei sunt cercetați în mai multe dosare penale pentru corupere pasivă, trafic de influență și delapidarea averii străine, comise prin abuz de funcție în cadrul procedurilor de achiziții publice.
Potrivit informațiilor preliminare, conducerea instituției – aflată în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și finanțată din bugetul de stat ar fi pus în aplicare o schemă infracțională prin care pretindea sume până la 40.000 de lei pentru a manipula licitații publice privind achiziția de bunuri și servicii în favoarea centrului.
Totodată, ancheta a scos la iveală că sumele încasate de la persoane fizice pentru tratamente balneo-sanatoriale nu erau înregistrate în contabilitatea instituției.
În total, au fost efectuate 50 de percheziții desfășurate pe întreg teritoriul țării. În urma descinderilor au fost ridicate peste 1,5 milioane de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.