Acasă Uncategorized 1.315 copii au avut nevoie de îngrijiri medicale urgente timp de 7...

1.315 copii au avut nevoie de îngrijiri medicale urgente timp de 7 zile

0

În perioada 24-30 ianuarie 2022, echipele de asistență medicală urgentă au acordat ajutor unui număr de 20.332 de persoane. Ulterior, 6.165 de pacienți, printre care 1.315 copii, au fost transportați la departamentele de urgență ale instituțiilor spitalicești din țară.

În structura solicitărilor deservite predomină cele cauzate de urgențele respiratorii – circa 8.233 de solicitări, urmate de urgențele cardiovasculare – 3.530 de solicitări, inclusiv 51 de pacienți cu Sindrom coronarian acut, și urgențele neurologice – 2.113 solicitări, inclusiv 255 de accidente vasculare cerebrale.

Săptămâna trecută, 1.953 de cetățeni cu diverse traumatisme au primit ajutor medical la etapa de prespital.

Ambulanța a fost solicitată în cazul a 30 de accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 37 de persoane, printre care și patru copii.

Ulterior, în funcție de starea de sănătate, aceștia au fost transportați la spital.

Printre afecțiunile pacienților care au beneficiat de asistență medicală urgentă se numără 49 de persoane cu intoxicații, printre care 22 de intoxicații cu medicamente, nouă cu alcool și opt intoxicații cu monoxid de carbon.

Totodată, la Serviciul de Urgență au fost înregistrate 15 cazuri de combustie, șase cazuri de hipotermie și trei cazuri de degerături.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.